Navele, HMS Grimsby (foto) și HMS Shoreham (redenumite Cernihiv și Cerkasî), fac parte din flota de vânătoare din clasa Sandown pe care Marea Britanie vrea să o scoată din uz. Astfel de nave au fost vândute altor țări din Europa de Est, inclusiv României. Dotarea Ucrainei cu cele două nave britanice a fost planificată de mult timp. Acestea făceau parte dintr-un pachet de sprijin maritim promis înainte ca Rusia să invadeze Ucraina. Marina Regală a Marii Britanii a instruit echipajele ucrainene pe parcursul verii în ceea ce privește modul de utilizare a navelor.
“Aceste nave vânătoare de mine vor furniza Ucrainei o capacitate vitală care va ajuta la salvarea de vieți pe mare și va menține deschise rute de export vitale, care au fost grav limitate de când Putin și-a lansat invazia ilegală la scară largă”, a declarat secretarul britanic al Apărării.
Cu toate acestea, explică presa britanică, nu este clar când și cum vor ajunge în Marea Neagră, având în vedere că Turcia limitează tranzitul navelor de război prin Bosfor și Dardanele. În această vară, Ucraina a anunțat crearea unui coridor umanitar care să permită exportul de cereale către piețele africane și asiatice pe o rută care include coasta vestică a Mării Negre, aproape de Bulgaria, România și propriile sale ape teritoriale. De atunci, Rusia a încercat să mineze apele din apropiere de Odesa, amenințând că va arunca în aer nave civile. Totuși, o utilizare eficientă a rachetelor și a dronelor maritime de către marina Kievului a forțat flota Moscovei să se retragă tot mai mult.
Anunțul livrărilor are loc în contextul în care secretarul britanic al Apărării așteaptă o vizită a omologului său norvegian, cu scopul de a discuta viitoarele planuri pentru ajutarea Ucrainei. Înaintea summitului anglo-norvegian care va avea loc la Londra, finalizarea formalităților pentru livrarea navelor ar marca “începutul unui nou efort dedicat de către Marea Britanie, Norvegia și aliații noștri pentru a consolida capacitățile maritime ale Ucrainei pe termen lung”. Summitul nu va fi însoțit de un anunț privind valoarea ajutorului militar pe care Marea Britanie este pregătită să îl ofere Ucrainei începând cu luna aprilie 2024. Marea Britanie s-a angajat până în prezent să acorde ajutoare în valoare de 5,3 miliarde de euro, de la începutul războiului din Ucraina.
Ucraina este puternic dependentă de donațiile occidentale de echipamente militare. Totuși, în ultima perioadă, îndoielile legate de angajamentul pe termen lung al Occidentului au crescut pe fondul disputelor politice din SUA. Săptămâna trecută, republicanii din Senat au votat în unanimitate pentru a bloca un proiect de lege care ar fi autorizat un ajutor militar suplimentar de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina.
Surse: Gov.uk, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.