Ofițerii militari canadieni au descris acțiunea ca fiind una nesăbuită, nesigură și neprofesionistă, care ar fi putut duce la doborârea elicopterului Sikorsky Cyclone, care decolase de pe fregata HMCS Ottawa. Incidentul a avut loc duminica trecută, în timp ce Sikorsky Cyclone căuta un submarin.

Rob Millen, ofițer canadian de aviație, a explicat că elicopterul a mai fost supus unui astfel de incident, anterior, în aceeași zi. Mai exact, aeronave chineze au zburat în jurul aparatului de zbor și i-au provocat turbulențe. Millen a subliniat că apropierile neprofesiniste din partea chinezilor sunt frecvente când vine vorba de avioane străine, însă au fost destul de rare în privința elicopterelor. 

Pentagonul a publicat imagini din timpul a peste 180 de manevre periculoase efectuate de piloții militari chinezi, în jurul aeronavelor americane, numai în ultimii doi ani. Într-un incident recent, un avion chinez J-11 trece pe sub aripa unei aeronave americane, încetinește și apoi zboară în paralel cu acesta.

Prin Marea Chinei de Sud trece anual o treime din volumul total de transporturi comerciale pe mare. Beijingul revendică suveranitatea istorică asupra celei mai mari părți a căii navigabile și, din 2014, a desfășurat rachete și sisteme de apărare pe mici insule. În 2016, un tribunal internațional de la Haga a hotărât că autoritățile chineze n-au niciun temei legal să-și proclame autoritatea asupra celei mai mari părți din mare, însă decizia nu a fost recunoscută de Beijing. În acest context, SUA, Canada, Japonia sau Australia efectuează misiuni de patrule, pentru a descuraja actele ostile.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday