“Regulile de origine” vor fi introduse din 2024, cu scopul de a proteja industria europeană de importurile ieftine. Concret, normele impun ca cel puțin 45% din componentele vehiculelor electrice să fie produse în UE sau Marea Britanie. Pentru pachetele de baterii, cerința este ca 60% din acestea să fie realizate în cele două zone economice. În caz contrar, producătorii vor fi nevoiți să achite un tarif de 10%, la exportul sau importul prin Canalul Mânecii, în conformitate cu acordul comercial post-Brexit.

Totuşi, producția de baterii pentru vehiculele electrice nu s-a dezvoltat suficient de rapid nici în UE, şi nici în Marea Britanie, astfel încât producătorii de automobile întâmpină dificultăţi majore în îndeplinirea noilor criterii. Atât producătorii britanici, cât şi cei europeni se declară nepregătiţi pentru un asemenea pas şi solicită amânarea acordului până în 2027. Toate acestea în contextul în care concurența din afara Europei în domeniul construcției de mașini electrice este din ce în ce mai mare.

Comisia Europeană a propus, în acest context, taxarea suplimentară a mașinilor electrice importate din China despre care a spus că “Sunt menținute artificial la prețuri mici și denaturează piața europeană, prin subvenții uriașe acordate de statul chinez”.

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) avertizează că fabricile de mașni din UE ar putea scădea cu aproape 500 de mii de unități, iar companiile ar putea fi tentate să scumpească prețurile pentru a compensa pierderile. În plus, tarifele mari la livrare ar putea face ca producția de mașini electrice să fie mai costisitoare și ar putea duce la creșterea prețurilor. De asemenea, subliniază că ar putea aduce costuri de până la 4,3 miliarde de euro, în următorii trei ani, producătorilor europeni. În consecinţa, ACEA solicită ca noile norme să fie amânate cu trei ani.

Stellantis a declarat că fabricile de automobile britanice se vor închide, iar mii de locuri de muncă vor fi desfiinţate, dacă acordul Brexit nu va fi renegociat rapid. Ford transmite, de asemenea, că tranziția la mașini electrice va fi încetinită.

Marea Britanie este cea mai mare piață de export pentru vehiculele produse în UE, cu 1,2 milioane de unități livrate doar anul trecut. De asemenea, blocul comunitar este principala destinație pentru mașinile produse în Regatul Unit. 

Surse alternative: BBC, Reuters

Foto: Andrey Popov | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday