Președintele Comisiei Europene a rostit miercuri discursul anual privind starea Uniunii Europene. În fiecare an, la jumătatea lunii septembrie, președintele Comisiei Europene se adresează în fața plenului Parlamentului European și oferă o prezentare a inițiativelor legislative preconizate pentru următoarele 12 luni.

În cuvântarea din acest an, Ursula von der Leyen a anunțat o investigație “antisubvenție” în legătură cu autoturismele electrice chineze low-cost, care “au inundat piețele globale”. Oficialul afirmă că “prețul acestora este menținut artificial la un nivel scăzut de subvențiile uriașe de la stat. Această situație ne denaturează piața. Fiindcă nu acceptăm o astfel de situație din interior, nu o acceptăm nici din afara Uniunii. Trebuie să ne protejăm în fața practicilor neloiale”.

Anunțul marchează o escaladare a relațiilor dintre China și UE și reprezintă o victorie pentru diplomația franceză, care a insistat pentru declanșarea anchetei, notează Euronews. Pe parcursul discursului, președintele Comisiei a făcut referire la situația în care au ajuns companiile europene din industria solară, din cauza concurenței de pe piața chineză, și a vorbit despre situația în care ar putea ajunge și constructorii de mașini.

“De prea multe ori, companiile noastre sunt excluse de pe piețele externe sau sunt victimele practicilor de pradă. Sunt, adesea, subminate de concurenții care beneficiază de subvenții uriașe de la stat”, a mai afirmat von der Leyen.

Dacia Spring, unul dintre cele mai ieftine modele electrice de pe piața europeană, este produs în China. Profit.ro a scris, în această primăvară, că producătorul și-ar putea pierde acest avantaj, în contextul în care tot mai multe state europene se gândesc să nu mai acorde subvenții pentru autoturismele fabricate în China. Franța a luat deja această decizie. Guvernul a argumentat că producătorii chinezi sunt direct afectați de nivelul ridicat de emisii de CO2 din uzine.

Și Politico arăta, într-o analiză, că Salonul Auto de la Munchen este “ultimul avertisment pentru producătorii auto europeni”, care au căzut în umbra Tesla și a constructorilor chinezi. De asemenea, NY Times a explicat că, în timp ce exporturile sale de bunuri scad, China inundă lumea cu mașini ieftine, fiind limitată doar de insuficiența capacităților de transport naval. Europa a devenit principala destinație pentru acestea.

Surse alternative: Euronews, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday