Sondaj. Două treimi din populația lumii își declară public sprijinul pentru energia solară, față de doar 14% care susține arderea combustibililor fosili. Anul trecut, aproximativ trei sferturi din consum a fost asigurat din arderea hidrocarburilor.

Din totalul celor peste 21 de mii de intervievați, 68% și-au declarat susținerea pentru energia solară, 54% pentru cea eoliană, 35% pentru hidroenergie, 24% pentru energia nucleară și doar 14% s-au pronunțat în favoarea combustibililor fosili.

Tendința a fost evidențiată și în cel mai recent eurobarometru al Uniunii Europene, în cadrul căruia 85% dintre cetățeni au afirmat că susțin “investițiile masive” pentru producerea energiei din surse regenerabile, cum ar fi energia solară și cea eoliană. Într-un sondaj realizat de Pew Research Center înainte de războiul în Ucraina și de creșterea prețurilor la energie, 69% dintre americani au declarat că, pentru ei, dezvoltarea surselor de energie “verde” este o prioritate. 

Cu toate acestea, 77% din consumul global de energie a fost asigurat, anul trecut, din arderea combustibililor fosili, a declarat unul din co-fondatorii Global Citizen. “Decalajul”, a spus el, evidențiază un paradox îngrijorător: deși opinia publică își arată sprijinul puternic pentru energia din surse regenerabile, rămâne predominantă producția de combustibili fosili.

Sondajul de acum a fost realizat de firma de cercetare Glocalities în colaborare cu grupul de advocacy Global Citizen și cu The Fossil Fuel Non-Proliferation Treaty Initiative, un bloc format din națiuni din regiunea Pacificului. Acesta s-a bazat pe opinii culese de la persoane din 21 de țări, între care Australia, Brazilia, China, Coreea de Sud, India, Italia, Mexic, Africa de Sud, Turcia și Statele Unite. 

Oamenii de știință au avertizat că volumul emisiilor de gaze cu efect de seră va trebui redus, până în 2030, cu 43% față de anul de referință 2019, pentru limitarea încălzirii globale la sub 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale.

La începutul săptămânii, directorul general al Agenției Internaționale a Energiei a anunțat, pe baza prognozelor organizației, că cererea de combustibil fosili va scădea până la finalul acestui deceniu, și că va crește cea pentru energie “verde”. Fatih Birol a semnalat “începutul sfârșitului unei ere, un punct de cotitură istoric”.

Surse alternative: Reuters, Glocalities

Folosim cookies