Guvernul SUA consideră că ministrul chinez al Apărării, Li Shangfu, se află sub investigația autorităților chineze, în ceea ce Financial Times descrie ca fiind cel mai recent semn de tulburare în rândul membrilor de elită ai armatei și ai politicii externe de la Beijing.

Trei oficiali americani și alte două persoane nenumite, dar care au informații despre situația lui Shangfu, au declarat pentru FT că SUA au ajuns la concluzia că oficialul, care nu a mai fost văzut în public de mai bine de două săptămâni, nu-și mai îndeplinește de câteva săptămâni atribuțiile de ministru al Apărării.

Măsura vine la două luni după ce președintele chinez Xi Jinping i-a înlăturat pe cei doi generali însărcinați cu arsenalul Chinei de rachete nucleare și balistice, pe fondul speculațiilor că liderul chinez a început îndepărtarea celor considerați neloiali. Înaintea deciziei de înlocuire, nici cei doi generali nu au mai fost văzuți în public timp de câteva luni. Ancheta asupra lui Li Shangfu are loc, de asemenea, după dispariția lui Qin Gang, înlăturat din funcția de ministru de Externe în iulie.

Casa Albă nu a făcut niciun comentariu pe acest subiect, iar ambasada Chinei în SUA a refuzat și ea să comenteze. În schimb, ambasadorul SUA în Japonia a postat un mesaj pe X despre acest subiect: “1: Ministrul Apărării, Li Shangfu, nu a mai fost văzut sau auzit de 3 săptămâni. 2: Nu a mai efectuat călătoria în Vietnam. Acum: A lipsit de la întâlnirea programată cu șeful Marinei din Singapore pentru că a fost plasat în arest la domiciliu????”.

Ambasadorul se referă la faptul că, joi, oficiali vietnamezi au declarat că Li a anulat brusc o întâlnire, săptămâna trecută, din cauza unei “probleme de sănătate”. Într-un scenariu similar, în perioada premergătoare înlăturării lui Qin Gang, Ministerul chinez de Externe a explicat absența misterioasă a acestuia de la evenimentele oficiale tot prin motive de sănătate.

Aceste mișcări au ridicat întrebări din partea analiștilor și a diplomaților cu privire la lipsa de transparență a conducerii Chinei, într-un moment în care economia sa încetinește, iar relațiile sale cu Statele Unite s-au deteriorat îngrijorător de mult.

“Dacă înlăturarea ministrului Apărării și a liderilor Forțelor de Rachete a fost din cauza corupției, aceasta indică faptul că procesul de verificare al lui Xi pentru selectarea înalților oficiali este profund defectuos și sugerează că corupția este ceva obișnuit în cadrul sistemului, în ciuda campaniei de zece ani a lui Xi împotriva acesteia”, a declarat Dennis Wilder, fost expert CIA.

Li a condus anterior Departamentul de echipamente al Chinei, care înainte se numea Departamentul general de armament. Wilder explică faptul că acest departament “are o istorie lungă de cea mai gravă corupție în cadrul armatei chineze”. Într-un anunț neobișnuit, în iulie, acest departament a anunțat că încearcă “să curețe” procesul de licitații publice.

Surse: Financial Times, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday