UPDATE, ora 16.00. MApN confirmă oficial că echipele sale au găsit “în cursul serii de 5 septembrie, elemente care pot fi asimilate unor resturi de dronă”.

“Echipa MApN s-a deplasat și în proximitatea satului Plauru în care echipele de investigare ale MApN au descoperit, în cursul serii de 5 septembrie, elemente care pot fi asimilate unor resturi de dronă. Specialiștii trimiși de MApN la fața locului au ridicat probele care vor fi supuse unor expertize tehnice, care să permită stabilirea provenienței și caracteristicilor acestora. Concluziile formulate de specialiștii MApN, în urma finalizării  investigațiilor, vor fi comunicate public cu maximă celeritate”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării Naționale, emis miercuri, 6 septembrie, la ora 16.00.

Se mai precizează că ministrul Apărării Naționale, împreună cu șeful Statului Major al Apărării și șeful Statului Major al Forțelor Aeriene au mers astăzi în localitățile Ceatalchioi și Chilia Veche, județul Tulcea, unde “au discutat cu cetățenii și autoritățile localităților aflate în proximitatea atacurilor executate de Federația Rusă asupra infrastructurii porturilor dunărene ale Ucrainei, despre problemele cu care aceștia se confruntă”. A informat autoritățile locale despre faptul că vor fi luate măsuri suplimentare pentru întărirea capacităților de monitorizare și de securizare a spațiului aerian la frontierele României. 

UPDATE, ora 15.30: Într-o intervenție ulterioară la Antena 3, ministrul Apărării a fost întrebat dacă “autoritățile au încercat ascunderea acestor informații”. Angel Tîlvăr a răspuns că “informațiile pe care le aveam erau absolut corect și real formulate. În ceea ce privește faptul că alții au ieșit cu alt tip de comunicare vreau să vă amintesc de incidentul cu rachetele rusești despre care s-a zis că au intrat în spațiul aerian al României. Descoperirea a fost făcută cu întârziere pentru că vorbim de suprafețe foarte mari. Informarea mea inițială s-a bazat pe ce am avut la dispoziție la acel moment. A fost făcută cu bună credință și nu aveam nimic de câștigat. Sub nicio formă nu s-a încercat ascunderea incidentului și nu am vrut să ascundem găsirea bucăților de dronă”.

Știrea în forma inițială:

Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, s-a deplasat în satul Plauru, din județul Tulcea, iar apoi a declarat la Antena 3 că “în această zonă au fost găsite bucățile de dronă”.

“Au fost o serie de atacuri pe care Rusia le-a făcut împotriva facilităților portuare. Noi am acoperit o zonă foarte mare, inclusiv pe aceea despre care s-a vorbit în spațiul public. Da, în această zonă au fost găsite bucațile de dronă. S-a văzut că, într-un interval redus de timp, au fost o serie de atacuri rusești asupra zonelor portuare și depozitelor ucrainene. Vom avea mai multe puncte de observație. Echipamentele pe care le folosim, care din punct de vedere tehnic pot acoperi zona, rămân în continuare în funcționare. Nu s-a pus problema evacuării pentru că nu sunt elemente care să genereze pericol”, a spus Tîlvăr.

În urmă cu două zile, Ministerul de Externe din Ucraina a anunțat că o dronă rusească a căzut pe teritoriul României, în timpul unui atac masiv asupra portului Reni. Câteva ore mai târziu, Ministerul Apărării din România “infirma categoric” această informație, iar ieri, în timpul unei vizite la poligonul Cincu, din județul Brașov, președintele Iohannis a întărit: Pot să vă spun că nu a existat nicio piesă și nicio dronă și nicio parte a unui dispozitiv care a ajuns în România. Noi avem control total asupra spațiului nostru național, am verificat absolut tot și pot să liniștesc populația: nu a existat nimic ce a ajuns în România.” 

Pe rețelele de socializare ucrainene a circulat luni o fotografie și o filmare ce par a arăta o explozie ce a avut loc pe malul românesc al Dunării. Acestea sugerează că nu au căzut bucăți dintr-o dronă, ci că toată drona s-a prăbușit în România.

Geoconfirmed a localizat între timp elementele fotografiei, demonstrând că explozia a avut loc în România.

Amintim că, pe 10 februarie anul acesta, Valerii Zalujni, comandantul Armatei Ucrainene, a transmis că două rachete Kalibr lansate de ruși, din Marea Neagră, au intrat în spațiul aerian al României, după care au revenit în spațiul ucrainean, în zona unde cele două frontiere, dar și cea a Republicii Moldova, se intersectează.

Informația a fost negată la scurt timp de către purtătorul de cuvânt al Ministerului român al Apărării. Ulterior, MApN a informat că a identificat “o țintă aeriană lansată din Marea Neagră”, despre care a susținut că a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova și a revenit în Ucraina, “fără să intersecteze, în niciun moment, spațiul aerian al României”.

În aceeași zi, președintele ucrainean a contrazis Ministerul român al Apărării și a declarat că mai multe rachete rusești au trecut prin spațiul aerian românesc: “Rachetele sunt o provocare pentru securitatea NATO, pentru securitatea colectivă”, spunea atunci Volodimir Zelenski.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday