Organizația Națiunilor Unite a anunțat că a reușit să transfere cu succes peste un milion de barili de petrol de pe vasul care se degradează, punând astfel capăt unei amenințări pe care a descris-o anterior ca fiind o “bombă cu ceas”.

Nava abandonată, FSO Safer, a fost construită în 1976, după care a fost ancorată în dreptul portului Hodeida din Yemen și folosită ca depozit plutitor. Din 2015, din cauza războiului izbucnit în țară, nu a mai fost întreținută. La momentul abandonului, la bordul său se aflau peste un milion de barili de petrol, o cantitate de patru ori mai mare decât cea deversată în largul Alaskăi în 1989, după ce un superpetrolier al companiei Exxon a lovit un recif.

La 25 iulie, ONU a început să mute țițeiul din petrolierul aflat în stare de degradare, în încercarea de a preveni o eventuală scurgere pentru care ar fi fost nevoie de până la 20 de miliarde de dolari pentru a fi curățată. Următoarea fază, după golire, presupune dezinfectarea și curățarea rezervoarelor vasului și pregătirea acestuia pentru remorcare și dezmembrare.

Sursă: DW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday