Anunțul a fost făcut de către Ministrul rus al Apărării pe contul său de Telegram și a fost preluat de presa rusă de stat: “În legătură cu încetarea Inițiativei de la Marea Neagră și cu lichidarea coridorului maritim umanitar, începând din 20 iulie 2023, la 00.00 – ora Moscovei, toate navele care călătoresc în apele Mării Negre către porturile ucrainene vor fi considerate ca fiind potențiali transportatori de echipamente militare. În consecință, țările de pavilion ale acestor nave vor fi considerate ca fiind implicate în conflictul ucrainean de partea Kievului. În plus, o serie de zone maritime din părțile de nord-vest și sud-est ale apelor internaționale ale Mării Negre au fost declarate temporar periculoase pentru navigație. Avertizările de informare relevante privind retragerea garanțiilor de siguranță pentru navigatori au fost emise în conformitate cu procedura stabilită”.

Decizia vine ca urmare a refuzului Rusiei de a prelungi acordul pentru exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, care a expirat pe 17 iulie. Acordul oferea protecție navelor care exportau bunuri din porturile Ucrainei. 

În cursul zilei de miercuri, Ucraina a anunțat că va deschide o rută alternativă pentru exportul de cereale prin apele teritoriale ale României.

Surse alternative: Sky News, Tass

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday