Conform Reuters, care citează sub protecția anonimatului trei diplomați ce au participat la discuții, aliații au ajuns luni la un acord, cu o zi înainte ca liderii să se întâlnească în cadrul summitului de la Vilnius, unde vor fi și detaliate aceste planuri regionale. De decenii întregi, NATO nu a avut nevoie de planuri de apărare la scară largă, deoarece a purtat războaie mai mici în Afganistan și Irak, iar Rusia post-sovietică nu mai reprezenta o amenințare, anterior invadării Ucrainei.
Dar războiul din Ucraina a devenit cel mai sângeros conflict din Europa de la Cel de-al Doilea Război Mondial. Astfel, NATO consideră că trebuie să aibă toate planurile în vigoare cu mult înainte de izbucnirea unui posibil conflict direct cu Moscova. Anterior, Turcia a blocat aprobarea planurilor din cauza unor nemulțumiri privind anumite zone de interes, precum Cipru.
Prin schițarea planurilor sale regionale, NATO va oferi națiunilor îndrumări cu privire la modul de îmbunătățire a forțelor și logisticii lor. Necesitatea de a finanța această schimbare fundamentală este unul dintre motivele pentru care liderii au decis să ridice ținta de cheltuieli la minim 2% din PIB, în cadrul summitului de la Vilnius. Oficialii NATO estimează că va dura câțiva ani pentru ca planurile să fie pe deplin implementate, deși subliniază că Alianța poate intra imediat în luptă dacă este necesar.
Liderii NATO se reunesc la Vilnius în perioada 11-12 iulie, unde se va discuta despre aderarea Suediei și viitoarea relație a Alianței cu Ucraina, dar și despre implementarea conceptului strategic adoptat anul trecut, la summitul de la Madrid.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.