Ministrul polonez pentru Mediu, Anna Moskwa, a declarat luni că “nu suntem de acord cu această măsură sau cu oricare alta din pachetul adoptat de UE și vom sesiza Curtea Europeană de Justiție. Sper că și alte țări se vor alătura. Vom depune plângerea în zilele următoare”.

Polonia a fost singura țară care s-a opus în mod constant propunerii și a votat împotriva noilor reglementări, argumentând că acestea nu au avut o analiză adecvată a consecințelor sociale și de piață ale interdicției, iar obiectivul “nu este unul realist”. De alfel, Italia, Bulgaria și România s-au abținut de la vot.

Reamintim, Uniunea Europeană a aprobat un pachet legislativ prin care-și propune să reducă la zero emisiile de carbon ale mașinilor și camioanelor începând cu 2035. Această măsură face parte din pachetul “Fit for 55”, care cuprinde, de asemenea, și reducerea cu 55% a emisiilor cu efect de seră până în 2030. Conform unor estimări din luna octombrie, mașinile produc 12% din totatul emisiilor de CO2 la nivelul Uniunii Europene.

În urmă cu trei luni, Germania a încheiat un acord cu UE care prevede permiterea vânzării de vehicule cu combustie internă și după 2035, însă doar dacă acestea folosesc combustibil neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. Acest tip de combustibil sintetic funcționează la fel ca și carburanții convenționali, însă nu este făcut din petrol extras din sol, ci prin replicarea hidrocarburilor prin extragerea carbonului din aer. Experții spun că procesul de producție al combustibilului “verde” este neutru din punct de vedere al poluării, dar este scump, ineficient din puncte de vedere energetic și limitat din punct de vedere al cantităților produse.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday