CNBC arată într-o analiză, pentru care a consultat mai mulți experți, că Europa se află în mijlocul conflictului dintre Beijing și Washington, fiind dependentă de materiile prime de care China dispune.

Situația este favorabilă Chinei, care în situația tot mai tensionată în care se află cu SUA, se vede nevoită să găsească o contrapondere, care să acopere pierderile economice, consideră Anna Rosenberg de la centrul de geopolitică al Institutului Amundi.

Conform lui Jacob Kirkegaard, cercetător la Institutul Peterson pentru Economie Internațională, soluția cea mai bună pentru China, în acest context, este blocul comunitar, întrucât este cea mai importantă piață cu venituri mari la care încă mai are acces.  Pe piața sa unică, UE găzduiește 23 de milioane de companii și peste 450 de milioane de consumatori, potrivit datelor Consiliului European.

Președintele american Joe Biden a adoptat, pe parcursul mandatului său, un ton dur la adresa Chinei, despre care a spus că este cel mai mare concurent al SUA, fiind a doua economie mondială. Astfel, administrația de la Washington a stabilit o îndepărtare față de Beijing.

Relațiile dintre cele două state s-au înrăutățit după ce Beijingul a fost acuzat de Washington că a trimis un balon de spionaj în spațiul aerian american pentru a obține informații sensibile.  

Liderii europeni însă au preferat să adopte o atitudinea mai blândă față de China, fiind conștienți de importanța economică pe care țara o are la nivelul UE. Datele înaintate de Eurostat arată că, în 2021, China a fost al treilea cel mai mare cumpărător de bunuri, la nivelul spațiului comunitar.

În ultimele luni, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susținut o politică ce presupune reducerea dependenței de Beijing în domenii precum cel al semiconductorilor sau al materiilor prime. Această viziune însă, explică CNBC, nu presupune nici pe departe o dorință a oficialilor europeni de a rupe relațiile economice și diplomatice cu China.

În urma celei mai recente întruniri G7, Biden a explicat că preferă să se îndrepte mai mult spre o politică de reducere a riscurilor, în detrimentul unei detașări complete a celor două economii. Totuși, după discuțiile de atunci, China s-a arătat nemulțumită și a decis să interzică folosirea cipurilor americane Micron în proiectele de infrastructură critică.

Alicia García-Herrero, coleg senior la Bruegel, a declarat pentru CNBC că este de părere că Europa s-ar putea afla într-o poziție dificilă din cauza dependenței de China privind materiile prime necesare în trecerea către energia verde. 

Analiză integrală CNBC

Sursa foto:  | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday