Război în Ucraina. Șeful Wagner semnalează că nu-și mai retrage mercenarii din Bakhmut, pentru că “ne-a fost promis tot ce avem nevoie”. Armata Ucraineană consideră amenințarea “o completă cacealma”.

Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner, a declarat astăzi: “Peste noapte, am primit un ordin de luptă, pentru prima dată în tot acest timp. Ni s-a promis atâta muniție și atâtea arme câte avem nevoie pentru a continua operațiunile. Ni s-a promis că va fi desfășurat pe câmpul de luptă tot ce este necesar pentru a împiedica inamicul să ne taie liniile de aprovizionare”.

Acesta a adăugat că Ministerul rus al Apărării l-a desemnat pe generalul Serghei Surovikin, “singurul general care știe să lupte”, să lucreze alături de mercenari.

Prin acest mesaj, Prigojin pare să renunțe la planurile de retragere a forțelor armate pe care le conduce, după două zile. Vineri, el a amenințat că va lua această decizie din lipsă de muniție, iar sâmbătă a spus că negociază transferarea pozițiilor ocupate către militarii conduși de Ramzan Kadîrov, liderul cecen.

Tot sâmbătă, purtătorul de cuvânt al grupului de est din Armata Ucraineană a declarat pentru CNN că amenințarea lui Prigojin este “o completă cacealma. Mercenarii trag mai mult de 20 de mii de obuze pe zi. (…) Controlăm o parte mare din Bakhmut. Nu s-a schimbat nimic acolo, războiul pozițional continuă. Inamicul nu a realizat niciun fel de pătrundere majoră”.

Surse alternative: Reuters, CNN

Folosim cookies