După o ședință excepțională din această dimineață, Valentin Ionescu, directorul de stabilitate financiară din cadrul ASF, a declarat la Digi 24 că instituția va propune Ministerului de Finanțe o serie de reglementări care să includă o reducere a tarifelor RCA, în contextul retragerii licenței companiei Euroins.

Ionescu nu a precizat foarte clar dacă ASF va propune o plafonare a tarifelor RCA, dar a spus că “Societățile de asigurări vor folosi tarifele din martie 2022. Mai mult, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care vor o poliță RCA, autoritatea va renunța la taxa de 1%. Vrem sa avem stabilitate pe piata RCA.”

ASF publică tarife de referință pentru polițele RCA, care nu sunt însă obligatorii pentru companiile de asigurări, ci sunt doar indicatori pentru clienții acestora. De regulă, firmele asiguratoare țin cont de acești indicatori când calculează tarifele. În ultimul an, polițele RCA s-au scumpit cu circa 20%.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday