Comandamentul European al Armatei Americane a publicat imagini ale incidentului dintre o dronă de supraveghere americană și un avion de luptă rusesc, deasupra Mării Negre. Videoclipul arată cum o aeronavă Suhoi SU-27 se apropie și aruncă combustibil asupra dronei, de două ori. Au fost desecretizate 42 de secunde din incidentul care, potrivit Pentagonului, a durat 30-40 de minute.

Videoclipul este apoi întrerupt, când avionul rusesc se ciocnește de elicea MQ-9 Reaper, iar imagini cu elicea deteriorată în urma coliziunii au fost surprinse pe filmare. Anterior, Rusia a negat că a avut loc o coliziune.

Cu elicea avariată, SUA au decis doborârea dronei în Marea Neagră.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday