“Zborul dronei a fost efectuat cu transponderele dezactivate, încălcând limitele zonei regimului temporar de utilizare a spațiului aerian, stabilit în scopul desfășurării operațiunii militare speciale [n.r din Ucraina], comunicat și publicat în conformitate cu standardele internaționale. Avioanele de vânătoare rusești nu și-au folosit armele de la bord, nu au intrat în contact cu drona și s-au întors în siguranță la aerodromul de origine”, a adăugat Ministerul rus al Apărării.

În paralel, generalul american Pat Ryder a susținut o conferință de presă în urma incidentului. Oficialul Pentagonului a precizat că în momentul în care va fi declasificat, va fi făcut public un video cu momentul distrugerii dronei.

“Secretarul Apărării, Lloyd Austin, nu a vorbit cu omologul său rus, iar Departamentul Apărării nu a comunicat cu partea rusă. În ceea ce privește misiunea dronei, astfel de aparate zboară deasupra Mării Negre de la începutul războiului, deci nu era o misiune neobișnuită. Drona MQ9 efectua o misiune în spațiul aerian internațional. Acest tip de comportament al piloților ruși este neobișnuit și nesigur.

Continuăm să cercetăm ce s-a întâmplat, dar pare sigur că a fost o operațiune neprofesionistă. Acțiunile vorbesc de la sine. Credem că și avionul rusesc a fost afectat de contactul cu drona. Nu știu nimic despre operațiunea de recuperare, momentan, dar din ce știm, rușii nu au intrat în posesia dronei”, a declarat Pat Ryder. 

Oficialul a refuzat să precizeze în ce zonă a Mării Negre a avut loc incidentul, menționând doar că este vorba despre spațiul aerian internațional. Întrebat dacă drona MQ9 avea la bord tehnologie sensibilă, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a răspuns: “Nu voi oferi detalii, dar am fost nevoiți să o facem să se prăbușească în mare, deoarece nu mai putea fi controlată”. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday