Producția industrială în România a scăzut în volum cu -6,1% în luna ianuarie, comparativ cu aceeași perioadă din 2022. Declin de -14% pentru sectorul energetic.

Conform datelor INS:

  • În luna ianuarie, producţia industrială a fost mai mică cu -6,1%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, comparativ cu aceeași perioadă din 2022;
  • În acest interval, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a pierdut -13,8%, în timp ce industria prelucrătoare a înregistrat un declin de -3,9%. Industria extractivă a crescut cu 0,6%;
  • În luna ianuarie 2023, producţia industrială a crescut faţă de luna decembrie 2022, cu +3,5% ca serie brută și cu +2% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate;
  • Față de luna precedentă, industria prelucrătoare a crescut în ianuarie 2023 cu +2,4%, în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat și industria extractivă au scăzut cu -2,3%, respectiv cu -0,9%.

Sursa: Comunicat INSSE

Folosim cookies