Pentagonul a prezentat imagini care arată că rămășițele balonului chinezesc care a survolat timp de mai multe zile teritoriul SUA au fost scoase din apele Oceanului Atlantic. Potrivit oficialilor americani acesta avea 60 de metri, iar echipamentul recuperat va fi analizat pentru a determina dacă era într-adevăr vorba de un balon de spionaj, sau de unul meteorologic, așa cum susțin oficialitățile chineze.

Mai mulți oficiali americani au declarat pentru The Washington Post că aceste dirijabile au fost desfășurate pe cinci continente și că “ceea ce au făcut chinezii a fost să ia o tehnologie incredibil de veche și, practic, să o îmbine cu comunicații moderne și capacități de observare, pentru a încerca să culeagă informații despre armatele altor națiuni”. Baloanele cu aer cald sunt manevrate prin simpla schimbare a altitudinii, până la nivelul unor curenți de aer care se deplasează în direcția dorită. Cu tehnologia meteo actuală, detectarea acestor curenți este relativ simplă. Chiar dacă au dimensiuni mai mari, baloanele sunt mult mai greu de detectat decât avioanele, pentru că zboară la altitudini mari și nu apar pe radare. 

Potrivit serviciilor americane de informații, chinezii le echipează cu senzori și camere digitale care, în funcție de rezoluția lor, pot capta imagini foarte precise, care sunt apoi transmise prin rețeaua de satelit ai Chinei.

Casa Albă a recunoscut zilele trecute că au mai existat astfel de incursiuni și în trecut, dar Pentagonul nu le-a detectat la timp sau le-a clasificat ca fiind OZN-uri. În 2020, un astfel de balon a apărut în Japonia, dar a fost considerat de asemenea ca fiind un OZN. 

Deși China susține că balonul a fost folosit pentru uz civil și a ajuns în spațiul aerian american în mod neintenționat, SUA au respins ferm toate aceste afirmații: Acest balon de supraveghere a traversat în mod intenționat Statele Unite și Canada. Suntem siguri că urmărea să monitorizeze situri militare sensibile”. 

Sursa: The Washington Post

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday