În timpul verii trecute, fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, a spus că europenii vor “îngheța în propriile lor case”, deoarece nu au luat în calcul consecințele care vor fi aduse de suportul Uniunii Europene pentru Ucraina. Însă acum, când UE se află în ultima lună calendaristică de iarnă, pare că Europa a trecut peste o posibilă criză istorică.

The Guardian arată că întreg continentul a făcut mai multe demersuri pentru a depăși perioada de criză, dezvoltând rapid o nouă infrastructură pentru gazele naturale lichefiate și chiar reducând consumul. De exemplu, Olanda, cel mai mare producător de gaze naturale al Europei, s-a bazat pe gazele rusești în proporție de 20%, după ce a desființat zăcământul uriaș de gaze de la Groningen, însă și-a dublat capacitatea de import de gaze naturale lichefiate, construind unități de stocare în Rotterdam și Eemshaven. A folosit capacitatea suplimentară pentru a-și satisface cererea internă, care a fost redusă cu 22% în comparație cu mediile din anii precedenți, și a furnizat surplusul de gaze către Cehia, Germania și Franța.

The Guardian reamintește că prețurile gazelor au scăzut la 55 de euro pe megawatt oră (nivelul dinaintea războiului, din septembrie 2021), de la 330 de euro pe megawatt oră la finalul lunii august 2022. De asemenea, cererea de gaze în UE a fost cu 12% mai mică decât media din perioada 2019-2021. Chiar și Germania, printre cele mai dependente țări de gazele rusești, a reușit să reducă consumul de gaze cu 14%, comparativ cu media din perioada 2018-2021. Țările nordice au avut și mai mult succes în reducerea consumului de gaze, Danemarca reducând cererea totală cu 24%, Suedia cu 36% și Finlanda cu 47%.

sursă: Trading Economics

De asemenea, statele membre ale UE s-au reorientat către energia regenerabilă. De exemplu, Suedia a devenit anul trecut cel mai mare exportator de energie din Europa, datorită creșterii rapide a generării de energie eoliene, care a ajuns a treia cea mai mare sursă de electricitate a țării.

The Guardian mai arată că trecerea la surse regenerabile de energie a fost accelerată de criza energetică în toate cele trei țări nordice, energia eoliană fiind sursa de energie dominantă. S-a dovedit că decizia de război energetic a lui Putin va ajuta Suedia în planul său de a produce 65% din energie din surse regenerabile până la sfârșitul deceniului, Finlanda 51% și Danemarca 55%.

sursă: The Guardian

Cu toate acestea, nu toate țările din UE au investit în trecerea la resurse regenerabile. Polonia se bazează încă pe cărbune pentru a satisface o mare parte din nevoile sale de încălzire, iar guvernul a introdus o rație pentru cărbune și a înghețat prețurile la electricitate pentru gospodării, cât și pentru întreprinderile mici și medii. The Guardian mai arată și că această criză energetică a cauzat o încetinire a planurilor de a renunța la cărbune pentru multe țări, cum ar fi Polonia sau Bulgaria, unde s-a votat recent ca renunțarea la centralele de cărbuni să fie amânată. Anul trecut, și Germania a aprobat prelungirea operațiunilor la centralele electrice pe bază de cărbune până la 31 martie 2024, pentru a reduce consumul de gaz.

Analiza integrală pe The Guardian

Foto: Chatchawan Akarapratchayakul | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday