Prețul țițeiului rusesc Ural a scăzut în ianuarie la o medie sub 50 de dolari pe baril, fiind cu 42% mai mic față de aceeași lună a anului trecut.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul de Finanțe din Rusia, prețul petrolului rusesc Ural a scăzut în prima lună a anului în curs la 49,5 dolari pe baril, față de o medie de 85,64 dolari în ianuarie 2022. Experții explică faptul că sancțiunile occidentale, care includ și un embargou asupra petrolului Ural intrat în vigoare la 5 decembrie, dar și plafonul de preț pentru importurile de țiței rusesc (la 60 de dolari pe baril), au forțat Rusia să caute alternative la piața europeană și, astfel, tranziția spre piețele din India și China. 

Cu toate acestea, vicepremierul rus Alexander Novak a declarat pentru agențiile de presă din Rusia că producția de petrol și situația exporturilor rămân stabile, în ciuda încercărilor Occidentului de a reduce veniturile Moscovei din comerțul cu țiței. Oficialul mai susține că prețul pe baril al petrolului Ural este acceptabil și se așteaptă ca cererea pentru țiței să crească pe piața din China, odată ce numărul de cazuri de Covid se stabilizează. În această situație, cotațiile petrolului s-ar putea majora.

Declarațiile oficialului guvernamental rus vin la scurt timp după o conferință virtuală a miniștrilor țărilor din grupul OPEC+, de miercuri. În cadrul întâlnirii, miniștrii au recomandat ca producția de petrol să nu fie modificată, având în vedere incertitudinile privind cererea pe piața din China și oferta Rusiei din următoarele luni.

Tot miercuri, cotațiile petrolului european Brent au scăzut cu peste 3%, sub 83 de dolari pe baril, pe fondul stocurilor mai mari decât se așteptau analiștii și în contextul în care se preconizează o scădere a cererii în SUA în următoarele zile.

Sursa: Oil Price

Folosim cookies