CNN arată într-o analiză că, în ciuda dorinței Germaniei de a-și îmbunătăți capacitatea militară, aceasta nu a reușit să o transforme în realitate. În prezent, se confruntă cu tot mai multe critici din partea aliaților occidentali din cauza întârzierii deciziei de a accepta livrarea de tancuri grele în Ucraina.

Ultimele 12 luni i-au forțat pe liderii europeni să își regândească abordarea privind securitatea națională, iar invazia Rusiei în Ucraina le-a confirmat faptul că pacea pe continent nu poate fi garantată. Prin urmare, status quo-ul Europei, reprezentat de decenii de cheltuieli minimale pe înarmare și o apărare care nu reprezintă o prioritate politică, nu poate fi protejat în acest mod. Acest lucru este valabil mai ales pentru Germania, care, timp de ani de zile, a cheltuit mult mai puțin pentru armata sa decât mulți dintre aliații occidentali.

La câteva zile după invadarea Ucrainei în februarie anul trecut, cancelarul german Olaf Scholz a ținut un discurs în parlament în care s-a angajat să cheltuiască o sută de miliarde de euro pentru a moderniza armata. De asemenea, a promis că Germania își va mări cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB (un obiectiv stabilit de NATO pe care l-a ratat ani de zile) și va pune capăt dependenței sale profunde de energia rusă.

Cu toate acestea, la aproape un an de la această promisiune, viziunea cancelarului german nu s-a materializat. În contextul actual al războiului, Germania a fost acuzată că trage de timp atunci când vine vorba de trimiterea celor mai puternice arme ale sale. În ultimele zile, criticile aduse Germaniei au crescut, mai ales după ce liderii americani și europeni au făcut presiuni să accepte livrarea de trimite tancuri Leopard 2, de fabricație germană, în Ucraina.

CNN precizează în analiza sa că importanța tancurilor Leopard 2 crește rapid, pe măsură ce războiul din Ucraina se apropie de intrarea în al doilea an. Experții estimează că, în Europa, există în jur de două mii astfel de tancuri folosite de 13 țări. Totuși, pentru ca alte state europene să poată exporta tancurile de fabricație germană, ele au nevoie de aprobarea Berlinului.

Potrivit cancelarului Olaf Scholz, “orice astfel de plan ar trebui să fie coordonat în totalitate cu întreaga alianță occidentală”, iar oficialii germani au indicat că nu vor aproba transferul de tancuri Leopard 2 decât dacă SUA sunt de acord să trimită și ele o parte din tancurile lor. 

În cadrul reuniunii aliaților occidentali care a avut loc vineri în Germania, la Ramstein, Germania a acceptat să trimită Ucrainei un pachet militar în valoare de un miliard de euro, care include un sistem de apărare antirachetă Patriot, șapte vehicule blindate de artilerie Gepard, sisteme de rachete antiaeriene Iris-T și rachete ghidate. Totuși, din acest pachet lipsesc tancurile Leopard 2 în privința cărora Berlinul nu a luat încă nicio decizie”. 

Potrivit lui Boris Pistorius, actualul Ministru german al Apărării “există motive întemeiate pentru livrare, dar există motive întemeiate și împotrivă… toate argumentele pro și contra trebuie să fie cântărite cu mare atenție, iar această evaluare este împărtășită în mod explicit de mulți aliați”.

CNN mai scrie că decizia Germaniei de a se împotrivi trimiterii de tancuri va fi probabil prost primită de aliații săi, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, deoarece, potrivit unei declarații făcute exclusiv pentru CNN de către un diplomat NATO, încrederea în Germania se erodează puțin câte puțin. Acesta a mai adăugat că ezitarea Germaniei ar putea avea, de asemenea, un impact de durată asupra restului Europei și ar putea determina alți membri ai alianței să se apropie mai mult de SUA. 

Criticile aduse Germaniei din partea aliaților continuă să apară, aceasta fiind descrisă de către premierul Poloniei (care a sugerat că țara sa ar putea trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina fără aprobarea Berlinului), ca fiind “cea mai puțin proactivă țară din grup” Mai mult, soldații ucraineni vor începe să se antreneze în Polonia folosind Leopard 2.

În ciuda tuturor criticilor privind ezitarea Germaniei, Berlinul a jucat un rol crucial în sprijinirea Ucrainei în ultimul an. SUA și Marea Britanie sunt singurele două țări care au livrat mai mult ajutor militar Kievului decât Germania de la începutul invaziei, potrivit Institutului Kiel. Sprijinul militar al Germaniei pentru Ucraina a evoluat, iar aceasta a renunțat la politica sa de lungă durată de a nu livra arme letale în zonele de conflict și, recent, a intensificat livrările de echipamente mai grele către Ucraina, inclusiv vehicule blindate de luptă pentru infanterie și sisteme de apărare antirachetă Patriot. Cu toate acestea, guvernul consideră că tancurile reprezintă un pas uriaș față de armamentul pe care l-a livrat Ucrainei până acum și se teme că autorizarea tancurilor germane pentru a fi folosite împotriva Rusiei ar fi considerată de Moscova ca o escaladare semnificativă.

Experții sunt de părere că reticența Germaniei este parțial cauzată de abordarea pragmatică a Berlinului față de conflicte în general, dar și de o poziție militară relativ timidă care datează de zeci de ani, bazată pe ceea ce Scholz însuși a descris drept consecințele dramatice ale a două războaie mondiale”.

Apetitul pentru îmbunătățirea forțelor armate germane a crescut semnificativ de la începutul războiului și, indiferent ce se va întâmpla în Ucraina, Germania va trebui să își pună întrebări importante legate de securitate în următorii ani. Pregătirea militară a armatei germane este inferioară, comparativ cea a altor puteri europene, potrivit experților.

Oficialii și diplomații europeni sunt pesimiști și consideră că Germania va continua să se opună unei reforme serioase în domeniul apărării. Mulți cred că această preferință binecunoscută pentru pragmatismul diplomatic și reticența de a alege taberele va face ca orice reformă din domeniul apărării să fie sever limitată. Un oficial german a declarat pentru CNN că va fi greu pentru politicienii tradiționali să se elibereze de vechile obiceiuri, deoarece “ei au un scepticism inerent de a se poziționa în mod deschis de partea SUA, și o speranță subtilă că relația cu Rusia poate fi reparată”.

Analiză integrală la CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday