ISW consideră că Vladimir Putin pregătește probabil o “mobilizare ascunsă”, ceea ce sugerează că mobilizarea parțială nu a generat suficiente forțe pentru obiectivele sale. A anunţat că aproximativ 49 de mii din cei 300 de mii de rezervişti chemaţi din septembrie au fost deja trimişi pe front. Totuși, președintele rus a modificat legislația astfel încât criminalii condamnaţi sau traficanţii de droguri recent eliberaţi din penitenciare să fie recrutaţi pentru a lupta în Ucraina.

Analiștii sunt de părere că efortul acestui război pentru economia Rusiei este uriaș, iar tensiunile sociale s-ar putea amplifica dacă autoritățile nu reușesc să-și îndeplinească obligațiile financiare față de militari și rezerviști, cărora le-a fost promisă o plată unică de cel puțin trei mii de dolari dacă participă la “operațiunea specială”.

Conform ISW, oficialii ruși refuză tot mai des să recunoască decesele oamenilor mobilizați. De exemplu, în această săptămână, utilizatori ruși de pe rețelele de socializare s-au plâns că oficialii din regiunea rusă Volgograd nu fac niciun anunț public pentru a comemora bărbații mobilizați din zonă și care ar fi murit în ultimele două săptămâni. Noii recruți ruși continuă să manifeste probleme de moral, iar pe rețelele de socializare se înmulțesc videoclipurile cu militari care cer să fie lăsați să se întoarcă în Rusia.

Este posibil ca Armata Rusă să aplice măsuri extreme împotriva personalului care dezertează, în încercarea de a răspunde la problemele grave de moral. Ministerul britanic al Apărării consideră că forțele rusești din Ucraina au început probabil să desfășoare “unități de blocare”, care amenință să împuște trupele care se retrag și nu respectă ordinele.

Frontul de Sud: 

  • Forțele rusești au continuat să pregătească noi linii de apărare în Herson, în ultimele două zile. Comandamentul Operațional de Sud al Ucrainei susține că rușii au părăsit numeroase puncte de control și au redistribuit trupele și echipamentele în adâncime, creând noi poziții defensive lângă Nipru.
  • Rușii consolidează, de asemenea, liniile existente, ceea ce ar putea indica faptul că pregătesc o retragere coordonată din nordul regiunii Herson, explică ISW.
  • Sursele ucrainene și rusești nu au raportat schimbări semnificative ale situației pe front în nordul și nord-vestul regiunii Herson. Rușii au continuat să folosească aviația pentru a lovi pozițiile ucrainene, iar unitățile de artilerie rusești au continuat să bombardeze așezările recent eliberate de-a lungul liniei de contact.
  • Ucrainenii au continuat să lovească nodurile de transport și punctele logistice rusești. Imagini geolocalizate au arătat că forțele rusești încă operează trecerile cu feribotul în apropierea podului de barje de sub podul Antonov. Forțele ucrainene au confirmat atacul asupra unei clădiri administrative din Hola Prystan (la 13 km sud-vest de orașul Kherson), care a ucis 18 militari ruși.
  • Comandamentul Operațional de Sud al Ucrainei a raportat atacul asupra a două depozite de muniții din regiunea Nikolaev.

Frontul de Est:

  • Surse rusești afirmă că ucrainenii au continuat contraofensiva în direcția Svatove și Kreminna. Blogerii ruși susțin că a fost respins un atac ucrainean în direcția Yahidne, Harkov, dar spun că grupuri ucrainene de recunoaștere și sabotaj acționează în zona apărării rusești la nord-est de Terny.

  • Rușii au efectuat și ei contraatacuri în zona Kremina-Svatove. Statul Major Ucrainean a raportat că forțele rusești au bombardat așezări la sud-vest de Svatove, în apropiere de Novoyehorivka, la sud de Kremina, în apropiere de Siversk.
  • Forțele rusești au continuat să desfășoare operațiuni ofensive în jurul Bakhmut. Surse rusești recunosc însă că progresele în această zonă au fost nesemnificative săptămâna aceasta.
  • Operațiuni similare desfășurate de ruși și în zona Avdiivka și a orașului Donețk, vineri. Imagini de pe rețelele de socializare arată forțele ucrainene distrugând o coloană de vehicule și echipamente rusești în apropiere de Opytne (15 km nord-vest de Donețk).

  • Statul Major General ucrainean a raportat că a atacurile terestre rusești la sud-vest de orașul Donețk, în apropiere de Pavlivka și Vodyane. Și bloggerii ruși recunosc că această ofensivă a fost respinsă. Bombardamentele rusești au continuat de-a lungul liniei de contact în sud-vestul regiunii Donețk.

Surse: ISW, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday