Update ora 16: Oficialii maghiari susțin că vor îndeplini toate angajamentele asumate față de Comisia Europeană, pentru a debloca finanțarea din partea UE. Ministrul Dezvoltării, responsabil cu negocierile cu Uniunea, se declară încrezător că măsurile pe care Budapesta le va lua vor fi suficiente pentru a convinge comisarii europeni să deblocheze alocările.

Știrea inițială:

Comisia a propus Consiliului Uniunii Europene să aprobe restricționarea accesului Ungariei la fondurile europene, cu argumentul că în acest fel sunt protejate interesele financiare și bugetul Uniunii Europene de încălcările statului de drept în Ungaria. Consiliul are la dispoziție o lună să ia decizia în baza inițiativei executivului european: ”Această perioadă va fi extinsă cu maximum două luni în circumstanțe excepționale”.

Concret, executivul european a propus suspendarea a 65% din fondurile destinate Ungariei în cadrul a trei proiecte operaționale și o interdicție de a încheia noi angajamente pentru programele puse în aplicare. Potrivit comisarului european pentru buget, este vorba despre 7,5 miliarde de euro.

În comunicatul de presă se arată că această decizie a fost luată în urma unui dialog intens purtat cu autoritățile ungare purtat încă din 27 aprilie. Este amintit faptul că guvernul de la Budapesta are în analiză mai multe inițiative legislative pentru a remedia din neregulile constatate de Bruxelles.

”Concluzia este că măsurile propuse ar putea, în principiu, să abordeze problemele în cauză, dacă sunt detaliate corect în legi și norme relevante puse în aplicare în consecință. Până la îndeplinirea etapelor-cheie, Comisia consideră că rămâne un risc pentru buget. Așa se explică decizia de astăzi”, potrivit comunicatului de presă.

Surse alternative: Comunicatul Comisiei Europene, Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday