Cotațiile internaționale ale petrolului continuă să scadă și coboară la nivelul dinainte de invadarea Ucrainei (24 februarie). Petrolul european se tranzacționează la 94 de dolari/baril, iar cel american la 89 dolari.

La această oră, cotația de referință pentru piața europeană (petrolul Brent) a coborât cu 2% (sau 2 dolari) până la valoarea de 94,8 dolari/baril. Cotația pentru piața americană (WTI) are o scădere de 1,7% (sau 1,5 dolari), până la 89 de dolari/baril.

Amintim că grupul țărilor exportatoare de petrol (OPEC) a anunțat miercuri că din septembrie va mări producția cu 100 de mii de barili pe zi, moment din care cotațiile de referință au înregistrat scăderi. Decizia a venit în urma unei călătorii în Arabia Saudită a președintelui american Joe Biden, care a militat pentru o creștere și mai drastică.

Separat, Administrația americană de Energie a informat că stocurile de țiței ale SUA s-au mărit cu 4,5 milioane de barili săptămâna trecută, deși era de așteptat ca acestea să continue să scadă, după ce rezerva strategică de ţiţei a atins minimul ultimilor 37 de ani. De asemenea, cererea este afectată și de incertitudinea analiștilor, care se așteaptă la o încetinire a activității în economie, în condițiile unei inflații de 9,1% în iunie.

Sursă grafic: Trading Economics

Sursă alternativă: Reuters

Folosim cookies