Atacul asupra trenului rusesc ar fi avut loc sâmbătă noaptea, la circa 50 de kilometri SE de orașul Herson. Cel puțin 80 de militari ruși ar fi fost uciși, iar alți 200 răniți, potrivit Comandamentului Ucrainean, care este în acest moment singura sursă a acestor informații. Cu precizarea că vehiculele erau mai ales echipamente inginerești/logistice, acesta ar fi probabil unul dintre cele mai devastatoare atacuri suferite de Armata Rusă, după catastrofa de la jumătatea lunii mai, când ucrainenii au distrus aproape un întreg grup de batalion rus care încerca să treacă râul Siversk pe un pod de pontoane, în Donbas. La vremea respectivă, criticile aduse Armatei Ruse au provocat schimbări de comandă la vârful acesteia.

Principalele evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Rușii au bombardat puternic orașul port Nikolaev. Raportările ucrainene arată că peste 40 de rachete ar fi căzut aici în ultimele 24 de ore. Una dintre ele a lovit casa celui mai mare exportator de cereale din Ucraina. Alte rachete de croazieră, lansate din Crimeea ocupată, au lovit regiunea Odesa.
  • Președintele Zelenski confirmă faptul că rușii concentrează forțe pe Frontul de Sud, spune el, “pentru a opri ofensiva ucraineană, dar asta nu va face nicio diferență”. Totuși, ofensiva ucraineană pare a întârzia.
  • Armata Ucraineană susține că a reușit să distrugă 15 depozite de armament rusești de pe Frontul de Sud, numai în ultima săptămână. Patru dintre ele, în ultimele 24 de ore. Baza rusă de pe aeroportul din Melitopol a fost și ea bombardată de ucraineni, în acest weekend.
  • Potrivit ISW, care a analizat imagini din satelit ale orașului Herson, rușii încearcă să repare podul Antonovski (lovit de ucraineni, dar nu distrus) și au consolidat apărarea antiaeriană și electronică în jurul acestei importante treceri peste Nipru.
  • În Donbas, forțele ruse au efectuat mai multe ofensive terestre la sud-vest și nord-vest de Izium, iar ISW consideră că Armata Rusă ar putea reprioritiza operațiunile ofensive din Donbas, în urma unui prezumtiv ordin dat de Kremlin de cucerire a regiunii Harkov și a orașului Harkov. Izium face parte din această regiune, în apropierea graniței cu regiunea Donețk.

  • Deși guvernul rus a invitat ONU și Crucea Roșie să investigheze atacul de la închisoarea Olenivka, din 30 iulie, oficialii acestora su declarat că nu au primit acces în penitenciarul bombardat (nu e clar de cine). Autoritățile ucrainene precizează că rușii nu au răspuns solicitărilor de a returna cadavrele prizonierilor de război ucraineni decedați.
  • Comandamentul Ucrainean neagă că ar fi atacat cu o dronă explozivă comandamentul Marinei Ruse din Sevastopol și acuză o diversiune rusă (un atac sub steag fals). Nu este clar oricum cât de serioase ar fi fost pagubele respectivului atac, singura lui consecință confirmată până acum fiind anularea festivităților de Ziua Marinei, în Crimeea ocupată. Este posibil ca autoritățile ruse să fi avut alte motive reale pentru anularea acestui eveniment, mai ales că Flota Rusă a Mării Negre a suferit grave pagube în aceste cinci luni de război.

Surse alternative: ISW, Ukrinform

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday