Într-o singură săptămână, indicele Dow Jones, ale celor mai importante companii industriale americane a scăzut cu 4,79%, în timp ce companiile de pe Nasdaq (inclusiv cele tehnologice) au pierdut peste cinci procente. Este a treia săptămână consecutivă de scădere pentru companiile americane, Nasdaq ajungând chiar la nivelul prăbușirii din martie 2020. De la vârful din ianuarie, acestea au pierdut deja peste 20%, ceea ce indică intrarea pe o scădere de durată.

FED și-a majorat săptămâna aceasta dobânda cheie cu 0,75%, cea mai mare creștere din ultimele decenii, în vederea stăpânirii inflației. Strategii similare au fost aplicate și de Banca Angliei și de Banca Națională a Elveției. În aceste condiții acțiunile americane au înregistrat cea mai mare scădere săptămânală din ultimii doi ani, investitorii pregătindu-se pentru o posibilă recesiune. Creșterea dobânzilor poate reduce inflația, dar scumpirea banilor este corelată cu o profitabilitate mai mică a investițiilor de portofoliu.

Vineri, președintele FED, Jerome Powell, a arătat clar că prioritatea băncii centrale este acum de a readuce inflației până la ținta stabilită de 2%, față de 8% cât este în prezent.

Sursa: Reuters 

Folosim cookies