Comisia Europeană introduce două acțiuni în justiție împotriva Marii Britanii, care intenționează să modifice unilateral prevederile acordului post-Brexit referitoare la statutul Irlandei de Nord.

Comisia Europeană a lansat astăzi două proceduri în instanță, după ce guvernul britanic a publicat la începutul săptămânii un proiect de modificare unilaterală a acordului post-Brexit, stârnind un val de reacții negative din partea liderilor europeni, a autorităților din statul vecin Irlanda, precum și a politicienilor din provincia Irlanda de Nord. Chiar și secretarul american de stat a îndemnat executivul de la Londra ”să continue negocierile cu UE cu bună credință”.

În ciuda demersurilor din justiție, Comisia și-a exprimat dorința de a continua negocierile cu UK. Procesele s-ar putea termina cu amenzi dictate de Curtea Europeană de Justiție.

Potrivit actualelor reglementări, importurile din Regatul Unit în provincia britanică Irlanda de Nord se supun unor controale vamale riguroase. Pentru a nu reintroduce controalele la frontiera Irlandei cu Irlanda de Nord, negociatorii blocului comunitar și al UK s-au înțeles ca teritoriul provinciei să rămână parte a pieței europene, explică Reuters.

Surse alternative: Reuters, CNN.

Foto: Dreamstime.com

Folosim cookies