Serhiy Haidai, șeful administrației militare din regiunea Luhansk, a afirmat că trupele rusești controlează 70% din suprafața orașului Severodonețk, după ce armata ucraineană a efectuat o retragere pe poziții defensive în vest: ”O altă parte a trupelor ucrainene continuă lupta în interiorul orașului”.

Și Ministerul ucrainean al Apărării a anunțat că luptele continuă, dar că trupele inamice (rușii) și aliații lor (separatiștii din regiune) avansează: ”Inamicul a ajuns în centrul orașului și încearcă să stabilească poziții. Situația este foarte dificilă. Nu vreau să estimez vreun procent pentru teritoriului pe care nu-l controlăm. Cunoaștem obiectivele inamicului și facem tot posibilul să le împiedicăm”, potrivit unui purtător de cuvânt citat de CNN.

Rușii urmăresc să ocupe Severodonețkul, pentru a prelua controlul asupra întregii regiuni Luhansk, care alături de Donețk alcătuiesc Donbasul. Retragerea ucrainenilor vine în timpul în care președintele Statelor Unite a anunțat livrarea unor piese de artilerie ghidate prin GPS, cu rază mai mare de acțiune decât cele echivalente folosite de ruși, despre care BBC se îndoiește că mai pot întoarce situația orașului Severodonețk.

Știrea inițială: Armata Ucraineană luptă în retragere la Severodonețk iar rușii controlează acum cea mai mare parte din ultimul oraș important din Luhansk. Totuși, asaltul provoacă pierderi grele Armatei Ruse, iar ISW arată că Statul Major Ucrainean a luat o decizie dificilă dar corectă.

În analiza sa zilnică, Institutul pentru Studierea Războiului din SUA arată că șefii Armatei Ucrainene au sesizat probabil atât concentrarea rusă din zona Severodonețk cât și faptul că aceasta a presupus slăbirea altor fronturi, prin realocarea trupelor.

Deși acest oraș nu reprezintă o miză strategică ci doar una politică, atât pentru Rusia cât și pentru Ucraina, având în vedere că este ultima așezare importantă din regiunea Luhansk, decizia ucrainenilor de a profita de situație pentru a deschide o contraofensivă în zona Herson este corectă. Herson reprezintă un punct fortificat de pe malul vest al Niprului și fără Herson rușii nu pot relua ofensiva spre Nikolaev și Odesa.

Președintele Putin a ordonat Armatei Ruse să cucerească întregul Donbas până la 1 iulie. În acest sens, ucrainenii au preferat să își consolideze pozițiile în zona Izium și să scoată Armata Rusă din raza de artilerie a orașului Harkov, pe care l-au bombardat luni de zile fără a-l putea cuceri.

Donbas. Forțele ruse dețin controlul asupra celei mai mari părți din Severodonețk, dar bătălia nu s-a încheiat, deși este clar de acum că ucrainenii luptă în retragere, pentru a provoca cât mai multe pagube Armatei Ruse.

Pe rețelele de socializare circulă informații privind victimele multiple ale luptelor din interiorul Severodonețk, dar acestea nu au putut fi confirmate.

În același timp, ISW arată că, cel mai probabil, Armata Ucraineană va încerca să reziste la vest de râul Siverski, iar rușii încearcă să prevină acest lucru, forțând dinspre Toșkivka (la sud de Severodonețk) spre Lisiceansk. Lovirea unui combinat chimic și emanarea unui nor toxic care îi afectează deopotrivă și pe ruși și pe ucraineni și pe civili și pe militari, arată și presiunea (politică) sub care Armata Rusă se află pentru cucerirea orașului.

Frontul de Sud. Comunicațiile din zona Herson au fost tăiate de ruși, astfel încât raportările de pe rețelele de socializare sunt extrem de limitate. Armata Ucraineană, firesc, nu dă informații în timp real despre avansul său la nord de Herson. În decursul zilei de ieri, rușii au aruncat în aer un pod aflat la jumătatea distanței dintre Herson și Krivoi-Rog, iar această acțiune indică o retragere strategică.

Sursă alternativă: ISW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday