Datorită faptului că negocierile privind pregătirea Tratatului de neutralitate și statutul non-nuclear al Ucrainei, precum și privind acordarea de garanții de securitate Ucrainei, sunt puse în practică, am luat decizia de a reduce radical activitatea militară în jurul Kievului și Cernihivului, pentru a spori încrederea reciprocă și a crea condițiile necesare pentru continuarea negocierilor și atingerea scopului final – aprobarea și semnarea acordului de mai sus, a declarat ministrul adjunct al Apărării, generalul Alexander Fomin.

Ofensiva rușilor pare să se fi blocat în zona capitalei Kiev, Ministerul britanic al Apărării afirmând că forțele ucrainene au reușit să-i împingă înapoi pe ruși din mai multe poziții. În schimb, la Cernihiv (nord), orașul a fost bombardat inclusiv astăzi. Potrivit autorităților locale, 400 de civili au murit în oraș de la începutul războiului.

Potrivit Reuters, discuțiile de la Istanbul dintre negociatorii ruși și ucraineni au durat aproximativ patru ore și nu este clar dacă discuțiile vor continua și mâine. Este prima întâlnire față în față a celor două delegații după mai mult de două săptămâni.

În cadrul întâlnirii de astăzi, Ucraina a propus adoptarea statutului neutru în schimbul unui “sistem al garanțiilor de securitate” din partea Rusiei, ceea ce ar presupune ca Ucraina să nu adere la alianțe militare și să nu găzduiască baze militare pe teritoriul său, au declarat negociatorii ucraineni. Țări precum Turcia, Polonia și Canada vor fi considerate garanți în acest proces. În schimb, delegația rusă ar fi transmis că nu se împotrivește aderării la UE. 

Propunerile ar include, de asemenea, o perioadă de consultare de 15 ani privind statutul Crimeei anexate și ar putea intra în vigoare doar în cazul unei încetări complete a focului, mai transmite Reuters. Negociatorii au adăugat că va avea loc probabil un referendum cu privire la orice condiții ale rușilor și că Ucraina ar dori în schimb acorduri de pace complete.

Surse: BBC, TASS, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday