Cunoscut sub numele “Afacerea Bygmalion”, în acest al doilea dosar penal, fostul președinte francez a fost găsit vinovat, alături de alte 14 persoane, de mascarea unor cheltuieli electorale din 2012 prin facturi fictive. În Franța, legea electorală plafonează la 22,5 milioane de euro maximum cheltuielilor ce pot fi făcute de un candidat în campanie, pentru a asigura condiții de concurență echitabile. În cazul lui Sarkozy, care are acum 66 de ani, procurorii au stabilit că acesta a cheltuit 43 de milioane de euro.

Judecătorii au decis ca fostul președinte să execute o pedeapsă de un an detenție la domiciliu, după ce parchetul solicitase o pedeapsă de un an de închisoare, cu suspendarea a jumătate din executarea acestei pedepse.

Sarkozy a mai fost condamnat în martie pentru corupție, pentru că a încercat să mituiască un magistrat. În acest caz, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, dintre care executarea a doi ani a fost suspendată. Totuși, fostul președinte a făcut apel și este de așteptat ca aceste două procese ale sale, în care a fost găsit vinovat, să mai dureze câțiva ani până la o sentiță definitivă.

În tot acest timp, un al treilea proces penal, tot de corupție, este încă în faza de anchetă. Sarkozy mai este suspectat că în timpul campaniei din 2007, când a și câștigat alegerile, ar fi primit ilegal 50 de milioane de euro de la dictatorul libian Moammar Gadhafi.

În 2012 Nicolas Sarkozy a pierdut funcția prezidențială în fața socialistului Francois Hollande.

Sursă: BFMTV

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday