Ministerul de Finanțe anticipează o scădere a economiei cu 3,8% pe întreg anul 2020. Prin proiectul de rectificare bugetară, propune majorarea pensiilor cu 14% de la 1 septembrie și amânarea majorării salariilor profesorilor până în septembrie 2021.

  • “Se propune ca începând cu 1 septembrie 2020 valoarea punctului de pensie să fie majorată cu 14%, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. Totodată, se propune majorarea începând cu aceeași dată a indemnizației minime sociale pentru pensionari, cu 14%, de la 704 lei la 800 lei.” se arată în nota de fundamentare a rectificării bugetare, publicată azi-noapte pe site-ul Ministerului de Finanțe.
  • În privința majorării salariilor din Educație, care, potrivit legii aprobate anterior, ar fi trebuit să ajungă de la 1 septembrie 2020 la nivelul salarial prevăzut în lege pentru 2022, Ministerul de Finanțe explică faptul că ar fi fost nevoie de încă 11 miliarde de lei, respectiv 1,06% din PIB și propune amânarea acestor creșteri salariale pentru 1 septembrie 2021.
  • În schimb, bugetul Ministerului Educației se majorează cu 551 de milioane de lei, pentru “achiziționarea de echipamente electronice pentru elevii și cadrele didactice pentru a putea participa la activitățile de e-learning, precum și pentru lucrări de execuție și proiectare pentru un număr de 59 grădinițe.”

Ieri după amiază, ministrul Florin Câțu a anunțat că anticipează o creștere a deficitului bugetar de la 6,7% din PIB la 8,6% din PIB, insistând pe faptul că în primele șapte luni statul a reușit să investească 20 de miliarde de lei, “cea mai mare sumă din ultimii zece ani”.

Rectificarea bugetară intră la aprobare într-o ședință specială de guvern ce se va desfășura în această seară, de la ora 17.

Institutul Național de Statistică va anunța astăzi evoluția economiei în Trimestrul II, marcat de starea de urgență și oprirea activității în numeroase firme și instituții publice.

Sursa: Document rectificare Ministerul de Finanțe

Folosim cookies