Conferinţă de presă susţinută de ministrul Finanţelor, Florin Ciţu, pe tema rectificării bugetare

Conferinţă de presă susţinută de ministrul Finanţelor, Florin Ciţu, pe tema rectificării bugetare

Posted by Ministerul Finanţelor Publice on Thursday, August 13, 2020

Florin Cîțu a precizat că pensiile vor crește cu „cu cea mai mare sumă”, dar fără să precizeze procentul. Totodată, ministrul a precizat că rectificarea se bazează pe o scădere a PIB de 3,8%, revizuită de la 1,9% cât a estimat Comisia Națională de Prognoză.

În ceea ce privește deficitul bugetar, rectificarea ia în calcul o creștere a acestuia de la 6.7% la 8.6% din PIB.

„Așa cum am spus, am alocat mai mult pentru investiții. După 7 luni sunt 20 de miliarde de lei, cea mai mare sumă din ultimii zece ani. Facem asta într-o perioadă dificilă. Am suplimentat resursele pentru Transporturi, un buget record. La Sănătate am alocat mai multe resurse, față de cel inițial sumele au crescut cu 45%. (…) Din primul moment am spus că vom crește pensiile. Astăzi venim și vă spunem că da, le vom crește anul acesta. Punctul de pensie va avea cea mai mare creștere”, a precizat acesta. 

Principalele declarații:

  • Rectificarea de azi e un angajament al Guvernului și o primă decizie de alocare a resurselor suplimentare. Am promis că voi face lucrurile diferit față de PSD și voi prezenta datele onest. Această rectificare a luat în calcul contextul economic atât la nivel global, unde este o recesiune fără precendent, dar și evoluția economiei din ultima perioadă și estimările noastre.
  • Dau câteva elemente. Așa cum am spus, am alocat mai mult pentru investiții. După 7 luni sunt 20 de miliarde de lei, cea mai mare sumă din ultimii zece ani. Facem asta într-o perioadă dificilă. Am suplimentat resursele pentru Transporturi, un buget record. 
  • La Sănătate am alocat mai multe resurse, față de cel inițial sumele au crescut cu 45%. Vorbim de decontare concedii medicale, echipamente, sporuri. Nu am făcut ce făcea PSD, nu am lăsat stocurile. Resursele sunt acolo. Aș vrea aici să fac o observație importantă. Transporturi, Sănătate, Educație, sunt domenii în care PSD tăia mereu. Noi suplimentăm resursele aici, sunt sectoare importante.
  • Ministerul Muncii, la care se uită toată lumea azi, are cel mai mare buget de fapt de la începutul anului. Sumele alocate în plus ajung la aproape 10 miliarde de lei. În ciuda a ce a făcut PSD am reușit să găsim resursele ca să plătim totul la timp.
  • Din primul moment am spus că vom crește pensiile. Astăzi venim și vă spunem că da, le vom crește anul acesta. Punctul de pensie va avea cea mai mare creștere. PSD nu a plătit niciodată cu această sumă. În acest context economic global dificil, am reușit să facem efortul să creștem pensiile cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii. Îl provoc pe domnul Ciolacu să găsească o țară care face astfel de eforturi.
  • În ceea ce privește alegerile locale, ne-am asigurat că avem sumele necesare. Nu am uitat de efortul făcut de autoritățile locale în această perioadă și asigurăm pentru ele. Inițial sumele pentru asistenții personali erau de 50%. Am crescut procentul la 70%. Tot la autoritățile locale suplimentăm resursele pentru finanțarea CES în școli. Suntem conștienți că veniturile autorităților locale au suferit, de aceea alocăm sume suplimentare.
  • O concluzie aici la început: pentru PNL rămân prioritare sănătatea, ne asigurăm că anul școlar va fi desfășurat optim, iar pe plan economic luăm toate măsurile pentru investiții.
  • Vă dau câteva cifre acum. La această rectificare Comisia de Prognoză a reestimat dinamica economiei. Contracția estimată de CE este de 3.8% față de cea inițială de 1.9%. Cele 2 puncte procentuale vin din lunile cu economia închisă. PIB-ul nominal inițial estimat a fost redus. Avem un impact pe venituri. E un context de înrăutățire.
  • Trebuie remarcat ceva important, e o înrăutățire, rămânem cu o dinamică foarte redusă după ce am avut a doua cea mai mare creștere economică. Deficitul bugetar e estimat să crească de la 6.7% la 8.6% din PIB. Să ne uităm acum și de unde vine creșterea. Avem o scădere a veniturilor în buget de aproape 30 mld. lei. Din cele 5 puncte procentuale, 3 vin doar din efectul crizei, din faptul că e o perioadă dificilă. În același timp, cheltuielile suplimentare legate direct de criză sunt în jur de 2 puncte procentuale. Fără această criză rămâneam la 3.7% din PIB. Ca să înțelegem importanța cifrei să ne uităm la ce se întâmplă în Europa. În România e o creștere de 5 puncte procentuale, în Europa e o creștere de aproape 8 puncte procentuale. 
  • Prognozele indică o înrăutățire suplimentară în Europa. Economiile din regiunea noastră scad cu procente între minus 7 și minus 8.7. Deficitele mai mari se datorează scăderii economiei. Pe ministere toate aceste cifre vor fi publice. Rectificarea e o propunere, va merge mâine în ședința de Guvern și va fi aprobată dar v-am spus, la Ministerul Sănătății avem 5 miliarde de lei în plus, la Muncă 9.5 miliarde. Ce e mai important este că am reușit să alocăm resurse limitate de care dispune România către sectoare cu valoare adăugată mare.
  • Observații de ordin personal. La începutul perioadei de criză am spus foarte clar că România nu va fi afectată în primul trimestru de criza de sănătate. Am avut dreptate. Am fost pe a doua cea mai mare creștere economică din Europa. Am spus și că trimestrul 2 va fi dificil. Al doilea lucru e legat de IMM INVEST, un program hulit, dar care e cel mai de succes program care susține IMM-urile din România. Ce le veți spune domnule Ciolacu celor aproape 14 mii de companii care au primit resurse? Ați vrut să opriți programul, el merge mai departe.
  • Propunerea care a venit de la mine ca să crească amânarea ratelor până la 9 luni s-a dovedit a fi câștigătoare. Avem peste 200 de mii de clienți ai băncilor. 
  • Am mai spus și că inflația și dobânzile vor scădea. Așa a fost. Am spus că economia e lovită de același ciot, dar că vom face tot posibilul să diminuăm, veți vedea că România va evita recesiunea tehnică, printre puținele țări din Europa.
  • Am zis că vom crește pensiile. Le-am crescut cu cea mai mare sumă la punctul de pensie. Facem asta în perioadă de criză. PSD nu a făcut pe creștere economică. Domnul Ciolacu spunea că nu le vom crește. Am crescut și pensiile, și alocațiile. Contrar a ce spunea PSD, prin finanțarea cu costuri din ce în ce mai mici, sistemul financiar a fost alături de noi. Investitorii, economia globală, au încredere în Guvernul Orban.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday