În total, au loc 64 de percheziții domiciliare în cele trei județe. Sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic și uz de fals.

Mai exact, în perioada 15 mai – 25 iunie, doi bărbați din municipiul Drobeta-Turnu Severin, angajați ai unei instituții publice (din primele date, este vorba despre primăria municipiului), ar fi accesat fără drept o aplicație informatică și ar fi modificat datele acesteia, prin suprascrierea documentelor de identificare ale unor persoane vaccinate împotriva Covid-19.

În urma acțiunii celor doi, pentru 96 de persoane au fost generate adeverințe de vaccinare false, care atestă, în mod nereal, că au fost imunizate împotriva Covid-19. Vor fi puse în executare 66 de mandate de aducere, pentru audieri și propunerea măsurilor legale.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday