Informația a fost dezvăluită de publicația specializată pe domeniul tehnologic, WABetaInfo, și preluată de agenția Reuters. Concret, dezvoltatorii au introdus butoane dedicate în aplicația de desktop, marcate, însă, cu eticheta ”beta”.

Odată cu implementarea acestei funcții, WhatsApp (deținută de Facebook) ar intra în competiție directă cu Zoom sau Google Meet, unele dintre cele mai folosite platforme în contextul în care tot mai multe activități au fost mutate online, pe fondul pandemiei. Rețeaua de mesagerie are peste două miliarde de utilizatori.

Aplicația este într-un proces de schimbare și implementează tot mai multe funcții. Din luna septembrie, testează o opțiune prin care WhatsApp Web poate fi folosit independent de telefonul de pe care a fost configurat contul. Astfel, utilizatorii nu vor mai fi nevoiți să conecteze și telefonul la internet.

Surse alternative: WABetaInfo, Reuters.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday