Chiar dacă producția în serie va începe din 2022, modelele vor fi puse la vânzare încă de anul viitor. Sub tutela Volvo Truck, constructorul suedez va vinde o gamă variată, de la utilitare până la utilaje de mare tonaj. Capul tractor va avea greutăți de până la 44 de tone, în funcție de configurație, iar în funcție de bateria din dotare, autonomia ajunge și la 300 de kilometri.

În prezent, constructorul testează mai multe modele de camioane electrice, cum ar fi Volvo FH, Volvo FM sau FMX, destinate a fi folosite în transportul regional de încărcături sau în orașe, în domeniul construcțiilor.

În urmă cu o lună, Hyundai a livrat primele camioane cu combustibil alternativ (hidrogen) clienților din Elveția. În opinia sud-coreenilor, avantajul lor față de modelele electrice este autonomia mai mare și timpii de încărcare mai mici.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday