Preşedintele Ucrainei a lansat un nou apel Rusiei, în care i-a cerut o întâlnire “despre pace și securitate”. Zelenski nu i s-a adresat direct lui Vladimir Putin, dar este cunoscut faptul că zilele trecute, i-a mai solicitat președintelui rus o întâlnire “la aceeași masă”. Liderul ucrainean afirmă că, dacă aceste discuții nu vor avea loc, “consecinţele acestui război pentru Rusia vor fi resimţite de mai multe generaţii”.

Zelenski a adăugat faptul că negocierile sunt singura șansă a Rusiei de a minimiza “daunele cauzate de propriile greșeli”. A mai solicitat ca, în cazul unor discuții, acestea să fie “cuprinzătoare și cinstite”. Acesta a mai transmis că autoritățile au reușit să salveze mai mult de 9.000 de civili din orașul-port Mariupol, aflat sub asediu de mai multe zile. 

De asemenea, a precizat că nu sunt informații despre decese în cazul atacului ce a vizat teatrul din Mariupol, iar până acum, 130 de oameni au fost salvați: “Unii dintre ei sunt răniți grav. Dar în acest moment nu există informații despre decese. Sute de civili se adăposteau în teatru.”

Sursă alternativă: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday