Președintele Vladimir Putin a declarat, într-o conferință alături de omologul său din Belarus, că negocierile au intrat în impas:Cerințele de securitate sunt un lucru, iar problemele de reglementare a relațiilor din Crimeea, Sevastopol și Donbas sunt scoase din domeniul de aplicare al acestor acorduri. Adică, am revenit din nou într-un punct mort pentru noi toți”.

“Operațiunea rusă decurge conform planului și se va încheia când toate obiectivele sale inițiale vor fi atinse”, a mai spus Putin, fără a fi foarte clar care ar fi aceste obiective. Liderul de la Kremlin nu a declarat niciodată ca ar dori să cucerească Kievul, pe care totuși l-a atacat, dar nu a reușit să îl învingă.

Putin admite că “accelerarea operațiunii poate duce la pierderi” și recunoaște că “evenimentele din Ucraina reprezintă o tragedie”, dar susține că “această confruntare a fost inevitabilă”.

Liderul de la Kremlin declară că discuțiile sunt complicate de faptul că partea ucraineană s-ar fi îndepărtat de discuțiile purtate la Istanbul la sfârșitul lunii martie, când Rusia a decis să-și reducă activitatea militară pe direcția Kiev și Cernihiv. În realitate, Rusia a anunțat unilateral o retragere de la Kiev, iar președintele ucrainean arăta atunci că retragere a fost cauzată de pierderile Armatei Ruse.

Surse alternative: CNN, TASS

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday