Premierul a precizat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că pensiile românilor se vor majora începând de la 1 iulie.

Astfel, punctul de pensie va crește cu 10%, la 1.100 lei iar pensia minimă garantată se majorează cu 23%, de la 520 lei la 640 lei.

„Aşa cum ne-am angajat prin programul de guvernare, începând cu 1 iulie pensiile românilor se vor majora. Este o responsabilitate, dar şi o datorie de onoare faţă de cei peste 5 milioane de pensionari. Punctul de pensie va creşte cu 10% de la 1 iulie 2018, respectiv de la 1.000 de lei la 1.100 de lei. De asemenea, pensia minimă garantată va creşte cu 23% tot de la 1 iulie 2018, respectiv de la 520 de lei la 640 de lei. Vorbim despre valori nete, pentru că este cunoscut faptul că pensiile sub 2.000 de lei nu sunt impozitate.”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday