Vineri începe cea de-a treia etapă a programului Rabla pentru electrocasnice. Vor fi acordate vouchere pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare, cu valori între 200 – 400 de lei.

Potrivit Ministerului Mediului, începând de mâine (10.12.2021), ora 10:00, se pot genera vouchere pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare.

Valoarea voucherelor:

  • 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
  • 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
  • 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.Reamintim că voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică!

Bugetul alocat acestei etape este de 6 milioane de lei, iar finanțarea nu poate depăşi 50% din valoarea echipamentelor comercializate prin program.

Având în vedere că în ediția precedentă, în etapele de selectare a voucherelor, bugetul a fost rezervat integral, ulterior fiind utilizate doar 55% din voucherele rezervate și ținând seama de faptul că bugetul alocat este limitat, vă rugăm să generați vouchere doar dacă aveți intenția de a le utiliza pentru achiziționarea electrocasnicelor selectate“, a transmis Administrația Fondului pentru Mediu.

Folosim cookies