Compania a înregistrat în primele șase luni ale anului venituri de 320,4 miliarde de yuani (49,56 miliarde dolari). Din cauza sancțiunilor, gigantul chinez nu a putut achiziționa componente și software dezvoltate de companiile americane. 

Cea mai mare scădere a înregistrat-o divizia de consum, care include și telefoanele, cu un minus de 47%. Huawei a invocat, de asemenea, impactul penuriei de cipuri asupra afacerilor sale. Analiștii mai precizează că la scăderea cifrei de afaceri a contribuit și faptul că Huawei a vândut o partea din afacerea cu telefoane mobile, ca urmare a sancțiunilor impuse de SUA.

Directorul diviziei de consum, Richard Yu, a declarat la începutul anului că Huawei se confruntă cu probleme: ”Sancțiunile SUA au creat mari dificultăți în operațiunile noastre comerciale și în activitatea de zi cu zi”.

De asemenea, cifra de afaceri din activitatea de echipamente de telecomunicații s-a redus cu 14%, iar un purtător de cuvânt a declarat scăderea a fost parțial cauzată de încetinirea lansării rețelei 5G în China.

În 2019, fostul președinte american Donald Trump a inclus Huawei pe o listă neagră pentru export și i-a interzis accesul la tehnologia critică de origine americană, afectându-i capacitatea de a-și proiecta propriile cipuri și de a se aproviziona cu componente de la furnizori externi.

Surse alternative: BBC, Reuters,

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday