Peste 740 de pompieri au intervenit astăzi la un incendiu la pădure din sudul Portugaliei. Temperaturile urmează să crească până la maxime record în Peninsula Iberică, valul de căldură aducând secetă și incendii din Grecia până în Suedia, scrie Reuters.
Protecția civilă din Portugalia a trimis sms-uri de alertare a populației cu privire la riscul extrem în anumite regiuni, inclusiv în zona capitalei Lisabona. Anul trecut, 114 persoane au murit în două incendii masive în țară.
Temperaturile din Spania și Portugalia rămân peste 40 de grade până duminică potrivit informațiilor actuale.
Trei persoane au decedat în Spania din cauza caniculei, notează presa străină. Incendii de vegetație au avut loc atât în sudul țării, în zona Nerva, cât și într-o zonă apropiată de Madrid.
De asemenea, The Guardian informează că cel mai înalt pisc al Suediei, un ghețar de pe vârful Kebnekaise se topește din cauza temperaturilor ridicate și își pierde titlul de cel mai înalt punct.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.