Update: “Ministerul Sănătății a fost informat, cu privire la situația pacienților cu arsuri suferite în incendiul din data de 1 martie a.c. din localitatea Inotești, județul Prahova, că s-a obținut acceptul spitalului AKH Viena pentru transferul celui de-al doilea pacient la această unitate.

Menționăm că, așa cum Ministerul Sănătății a anunțat anterior, pentru unul dintre pacienți, Departamenul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (DSU – MAI) a obținut accept de transfer la Spitalul Militar „Reine Astrid” din Belgia.

Transferul se va face imediat ce va fi posibil și este realizat, conform legii, de către DSU – MAI”, transmite Ministerul într-un comunicat de presă.

Știrea inițială:

Ministerul Sănătății informează că rapoartele privind starea pacienților au fost transmise de către Spitalul Județean Ploiești, iar conform acestora, pacientul de 59 de ani are arsuri de diferite grade pe 60% din suprafața corporală, iar pacientul de 53 de ani are arsuri pe 70% din suprafața corporală. Totodată, ambii au arsuri ale căilor aeriene superioare.

“Conform ultimelor informații primite, pentru unul dintre pacienții arși, DSU a obținut accept pentru transfer de la Spitalul Militar Reine Astrid din Belgia. Se așteaptă un răspuns și de la AKH Viena pentru al doilea pacient”, menționează Ministerul Sănătății.

Amintim că ieri a avut loc un incendiu violent la o fabrică de produse din ţiţei, din localitatea Colceag. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 700 mp, cu pericol de explozie, în hala fiind depozitate uleiuri uzate.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday