Ambasadorii țărilor UE au dat votul final în favoarea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, în urma invadării Ucrainei, după cum anunță pe Twitter Franța, țară care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Cea mai drastică măsură este embargoul privind importurile pe mare de țiței și produse rafinate din Rusia. Aceasta va duce la o scădere a volumului importurilor de până la 92% până la finalul acestui an, explică Franța. Se mai arată că embargoul asupra țițeiului livrat prin conduce va fi adoptat în viitor, astfel că Ungaria, Slovacia și Cehia nu renunță pentru moment la importurile din Rusia, care vin prin conducta Drujba.

Totodată, Sberbank, cea mai mare bancă a Federației Ruse, a fost exclusă din sistemul global interbănci SWIFT. De asemenea, diplomații au declarat agențiilor de presă că Patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe a Rusiei a fost exclus de pe lista entităților sancționate, o cerere a Ungariei pentru a nu întârzia și mai mult adoptarea pachetului. Potrivit surselor Reuters, restricțiile vor intra în vigoare vineri dimineață la ora 9 (ora României), imediat după publicarea în Monitorul Oficial al Uniunii.

După cum explică presa internațională, Patriarhul Kiril (75 de ani) nu numai că nu a condamnat intervenția militară în țara vecină, dar a și susținut discursul lui Vladimir Putin. Viktor Orban, premierul Ungariei, a afirmat că libertatea religioasă ar avea de suferit, dacă patriarhul ar fi supus unor restricții din partea Uniunii Europene.

Surse alternative: Bloomberg, Barrons

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday