Oficiul Național pentru Energie Nucleară din Ungaria a dat aprobarea oficială pentru extinderea cu încă două noi reactoare nucleare ce urmează a fi construite de Rosatom, în baza unui acord din 2014 între Rusia și Ungaria.

Proiectul va costa 12,5 miliarde de euro, din care 10 miliarde de euro vor fi plătiți de ruși sub forma unui credit, iar 2,5 miliarde de euro vor fi finanțați de guvernul ungar. Presa maghiară relatează că construcția ar putea începe în doar câteva săptămâni.

În martie 2017, Comisia Europeană a aprobat planul Budapestei de finanțare a proiectului. Cu toate acestea, de atunci, Rusia a intrat sub sancțiunile UE ca urmare a invadării Ucrainei. Totuși, energia nucleară nu a fost inclusă în niciunul dintre pachetele de sancțiuni decise de țările europene.

Potrivit Euronews, Austria se opune extinderii centralei nucleare de la Paks, iar Viena a introdus o acțiune în anulare la Curtea de Justiție a UE. Centrala de la Paks se află la o distanță aproximativ egală de Austria și de România, fiind mai apropiată de granița cu Serbia.

În prezent, centrala nucleară are patru reactoare construite în perioada comunistă, iar acestea asigură 40% din energia electrică a Ungariei.

Surse alternative: CNN, Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday