Steluța Cătăniciu transmite într-un comunicat de presă că ,, s-a ajuns într-un punct în care vedem că scindarea pe tema referendumului generează o serie de acțiuni care nu mai țin cont de rațiune și de bun simț”: ,,În aceste zile este distribuit pe internet un videoclip revoltător, în care mai mulți copii sunt folosiți la filmarea unor scene violente, sub denumirea „Copiii referendumului”, mesajul transmis fiind acela de boicotare a referendumului din 6 – 7 octombrie.

Modul în care a fost realizat acest videoclip reușește să revolte și să dezvăluie gândirea bolnavă a celor care au fost în stare să folosească minori pentru transmiterea unui astfel de mesaj cu un impact atât de puternic, sugerând metode folosite de Inchiziție, care vor fi puse în practică după validarea referendumului și arată cât de jos pot ajunge cei care nu înțeleg dreptul la liberă exprimare.

Referendumul este cel mai democratic mod de exprimare al unui popor liber, reprezentând expresia suveranității naționale a acestuia. ALDE solicită Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție să ia atitudine față de folosirea minorilor în clipul intitulat „Copiii referendumului”.

Reacția liderului ALDE vine după ce comunitatea Declic a publicat pe Facebook un videoclip pe tema referendumului de modificare a Constituției ce va avea loc pe 6-7 octombrie, sub îndemnul ,,#stauacasă”:

https://www.facebook.com/de.clic.ro/videos/2153264908220307/

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday