Antibioticele sunt unele dintre cele mai importante unelte ale medicinii moderne. De la introducerea lor pe scară largă după al Doilea Război Mondial, au salvat sute de milioane de vieți în lumea întreagă și au transformat multe boli fatale în unele ușor tratabile. Totuși, un nou studiu publicat de cercetătorii suedezi în prestigiosul jurnal Nature leagă utilizarea de antibiotice de creșterea riscului de cancer colon. Cercetătorii au utilizat date de la 240 de mii de cetățeni suedezi din perioada 2005-2016, dintre care 40 de mii au fost diagnosticați cu cancer colorectal în această perioada iar 200 de mii nu au suferit de această boală, fiind considerați grupul de control.

Per total, folosirea antibioticelor pe o perioadă medie (11-60 de zile) sau îndelungată (peste 61 de zile) în timpul studiului este corelată cu o creștere de 15%, respectiv 17%, a riscului de a suferi de cancer colorectal. Corelația este mai puternică pentru cancerele colonului superior, în timp ce zona inferioară a colonului și rectul nu par afectate de utilizarea antibioticelor.

Efectele sunt mai accentuate la bărbați decât la femei și pentru persoanele care au peste 50 ani. Efectele nu sunt identice pentru toate antibioticele, unele clase de antibiotic crescând riscul de cancer mai mult, în timp ce altele nu par să influențeze riscul de cancer.

Concluzia cercetătorilor este că afectarea florei intestinale, un efect cunoscut al antibioticelor, e principalul mod în care acestea cresc riscul de cancer de colon. Țintind infecțiile din organism, antibioticele nu numai că reduc diversitatea bacteriilor, dar distrugând unele specii benefice pot favoriza apariția unor specii, dăunătoare, care apoi pot avea un rol important în apariția cancerului de colon.

În jur de 450 de mii de europeni sunt diagnosticați anual cu această boală, a cărei rată de mortalitate este de 50% (dar care depinde puternic de stagiul în care boala a fost identificată), iar majoritatea pacienților au peste 50 de ani.

Sursa: Oxford, Comisia Europeană

Foto: Rido/Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday