Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor precizează că ouăle contaminate au fost depistate într-un centru de ambalare din București și au fost puse sub sechestru oficial, până la distrugere. Totodată, ANSVSA anunță că niciun ou din acest lot nu a ajuns la comercializare.

Ouăle au fost descoperite în urma controalelor inspectorilor ANSVSA, realizate în cadrul programului de control al salmonelozelor zoonotice (transmisibile de la animale la om).

Salmonellele sunt bacterii prezente în tubul digestiv al multor animale si pot contamina o varietate de alimente, cum ar fi carne, ouă, lapte, fructe de mare, legume, fructe. Consumul de produse contaminate cu Salmonella produce la oameni toxiinfecții alimentare care se manifestă prin febră, vărsături, dureri abdominale însoţite de diaree.

Sursă foto: Unspalsh/Jakub Kapusnak.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday