Un fost inginer al companiei Yahoo a pledat vinovat pentru că a accesat ilegal mii de conturi ale utilizatorilor, căutând înregistrări private, pe care le copia apoi pe calculatorul personal, potrivit CNN. Reyes Daniel Ruiz și-a recunoscut faptele în fața instanței federale din San Jose (California). 

Daniel Ruiz spune că era interesat de imaginile și videoclipurile cu tentă sexuală ale utilizatorilor, în special ale femeilor, potrivit comunicatului emis de Procuratura din California.

Fost inginer software la Yahoo, s-a folosit de poziția sa pentru a sparge peste 6.000 de conturi Yahoo. După ce obținea accesul la adresele de e-mail, acționa pentru a găsi documente private de pe platformele pe care utilizatorii se logau cu contul Yahoo, precum Facebook, Dropbox sau iCloud.

Ruiz a fost acuzat de incerceptare a unor conversații private și de accesare ilegală a calculatoarelor, acesta recunoscând doar ultima faptă. Riscă până la cinci ani de închisoare și o amendă de 250 de mii de dolari.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday