Într-o informare oficială, UEFA a transmis că pe numele arbitrului român și a tușierului Octavian Șovre au fost deschise proceduri disciplinare în legătură cu încălcarea ”principiilor generale de conduită”.

”Mai multe informații despre acest caz vor fi făcute publice atunci când Organismul de Control, Etică și Disciplină al UEFA va lua o decizie în timp util”, își încheie forul european al fotbalului informarea.

Sebastian Colțescu era al patrulea arbitru (de rezervă), iar Octavian Șovre tușier în delegația condusă de Ovidiu Hațegan, care a fost desemnată să arbitreze partida dintre Istanbul Bașakșehir și Paris Saint-Germain (PSG), din Champions League. Meciul disputat pe 8 decembrie s-a oprit după circa un sfert de oră. Colțescu a identificat un antrenor al echipei turce, folosind cuvântul ”negru”. În semn de protest, jucătorii celor două echipe au ieșit de pe teren și au refuzat să mai joace, dacă Colțescu nu era exclus din componența brigăzii de arbitraj. Meciul s-a reluat a doua zi, din minutul 14, cu alți arbitri, iar PSG a câștigat cu 5-1. 

Presa spaniolă, citată de mai multe publicații din România, a anunțat astăzi că UEFA a ajuns la concluzia că expresia folosită de Colțescu pentru a-l identifica pe Pierre Webo nu a fost una rasistă.

Surse alternative: UEFA, BBC Sport.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday