Uniunea Europeană este gata să acționeze singură pentru impozitarea serviciilor digitale ale unor companii precum Google, Amazon, Facebook sau Apple, dacă nu există un acord global pentru o astfel de taxă în acest an, a declarat comisarul economic european, Paolo Gentiloni, citat de Reuters. Uniunea Europeană își dorește să impună aceste impozite până la sfârșitul acestui an.

Comisarul european a răspuns, astfel deciziei Statelor Unite de a se retrage din negocierile pentru o soluție globală de impozitare a serviciilor digitale, decizie anunțată ieri.

Regret foarte mult mișcarea SUA de a pune frâne discuțiilor internaționale privind impozitarea economiei digitale. Sper că aceasta va fi doar o întârziere temporară, mai degrabă decât o oprire definitivă. Comisia Europeană dorește o soluție globală pentru a aduce impozitarea corporativă în secolul XXI – și credem că abordarea OCDE pe doi piloni este cea corectă “, a spus Gentiloni.

Aproape 140 de țări sunt implicate în discuțiile organizate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru impozitarea firmelor din domeniul informatic.

Reamintim că SUA s-a retras de la negocierile cu UE pe taxarea serviciilor digitale din cauza lipsei progreselor. Secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, a decis să retragă Statele Unite de la negocierile cu oficialii Uniunii Europene referitoare la taxarea serviciilor digitale, după ce nu au reușit să obțină niciun fel de progres

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday